Bis!... Bis!...

Pe întuneric, în linişte,
aud o harpă
cântând
lin… lin…

O ascult,
şi, sufletul, se face fulg
legănat
uşor… uşor…

O ascult,
şi nu ştiu
de ce aerul, sufletul,
sunt pline de ea?

O ascult
şi mă întreb:
oare o fiinţă celestă
cântă-n auzul meu?

Ori poate, gândul cuiva,
plămădit la ceas de rugăciune,
a venit să-mi cânte duios
pe corzile sufletului?

Ah! Oricine ai fi,
maestre,
Bis!... Bis!...